Totalul afișărilor de pagină

duminică, 4 noiembrie 2012

G.S.


                                                                     

PARADA FRUCTELOR DE TOAMNĂ

                                      Moraru  Simona - Alisa

Se pregăteşte toamna de paradă,
E multă agitaţie în livadă.
Se adună toţi cu mic cu mare,
E toamnă iar, e zi de sărbătoare!

Peste tot sunt numai fructe:
Struguri, nuci şi gutui multe
Care împrăştie de zor
Un miros ameţitor.

Merele sunt toate coapte,
Par mărgele colorate
Ce au decorat livada
Pentru a porni parada.

Perele, galbene şi ele,
Parc-ar fi şirag de stele,
Înşirate-n pomi de-a rândul,
Ele luminează ringul.

Le ajută mai spre seară
Luna ce încet coboară
Pe când vântul lin foşneşte:
Este toamnă de poveste!


Desen: Moraru Ilinca-Ioana, 5 ani şi 3 luni

ZILELE SĂPTĂMÂNII

                        Moraru  Simona -Alisa


Luni mă-mbrac cu o rochiţă,
Şi mă duc la grădiniţă .
Marţea nu e de mirare,
Merg cu tata la plimbare.
Miercuri e o altă zi
Îi spun mamei poezii.
Joi nu mă las mai prejos
Şi-i cânt un cântec frumos.
Vineri un desen eu fac
Bunicii să-i fiu pe plac.
Pe bunicul îl ascult
Sâmbăta eu îl ajut.
Duminica vine-apoi,
Joaca-n curte e în toi.
Cu aşa familie mare,
Săptămâna-i sărbătoare!
Desen: Moraru Ilinca-Ioana, 5 ani şi 3 luni