ŞCOALA VIITORULUI

Autor: Irina Aldea
Îndrumător: Moraru Simona-Alisa

                                       (FEBRUARIE 2013)

     

                                    Mă întreb cu nerăbdare:

                                    Cum va fi în viitor?

                                    Şcoala mea va fi mai mare,

                                    Va mai exista ea oare?

                                    Uite, eu cred cam aşa:

                                    Microbuzul va zbura,

                                    Peste blocuri va plana,

                                    Pe şcoală va ateriza.

                                    În loc de vechile caiete

                                    Elevii vor avea tablete.

                                    Tablele vor dispărea,

                                    Ecrane 3D vor avea.

                                   Vor fi pixuri cu motor

                                   Şi ghiozdane-calculator.

                                   Nu ni se va mai dicta

                                   Ci doar vom înregistra.

                                  Roboţi-profesori vom avea,

                                  Experimente ei vor iniţia.

                                  Elevi rachete vor lansa

                                  Întocmai ca la NASA.

                                 Şcoala asta-mi va plăcea,

                                 Voi vrea să învăţ în ea!

                                 Dar n-aş vrea ca eu să uit

                                 Să citesc, să scriu, s-ajut!

PERIPEŢIILE IEPURAŞULUI PUF

                                            

A fost odată o iarnă geroasă, geroasă…

Puf, un iepuraş zgribulit se aşezase lângă tulpina unui copac şi tremura de frică şi de frig în zăpada rece. Se  rătăcise, nu-şi mai găsea părinţii şi acum nu ştia încotro s-o apuce….Privea speriat la stânga, privea la dreapta, dar în juru-i nu vedea decât zăpadă, zăpadă, multă zăpadă…<< Ce o să mă fac acum>> se întrebă iepuraşul şi lacrimi mici precum cristalele îi căzură pe boticul şi lăbuţele aproape îngheţate.

Rămase aşa, aproape nemişcat, când din pădure apăru un lup tare flămând… 

-         Ce cauţi singur prin pădure, iepuraşule? îl întrebă acesta cu o voce prefăcută.

-         Eu..., eu m-am rătăcit de fraţii şi de părinţii mei ...şi ...mi-e tare frig!!!

-         Ooo, sărăcuţul de tine!...Hai la mine acasă! Tocmai am făcut focul şi în casa mea e tare cald şi bine! Şi după ce te încălzeşti, mergem împreună să-ţi căutăm părinţii. 

Crezându-l, iepuraşul Puf plecă încrezător cu lupul...

Cum au ajuns la casa acestuia, lupul îl aşeză repede pe micuţ lângă sobă, aduse iute o masă şi aşeză o mulţime de bucate care mai de care mai gustoase!

-         Mănâncă! Ce mai stai? îi zise lupul şi ochii îi sclipiră ciudat.

Înfometat, iepuraşul a început să ia cu poftă din bucatele aduse de lup. Tare se mai bucura lupul şi, cum se termina mâncarea de pe masă, iar aducea alta şi iar, şi iar...

-     Prietene, mulţumesc tare mult, dar eu m-am săturat.

-         Mănâncă, mănâncă, drăguţule iepuraş ! Dacă plecăm după părinţii tăi trebuie să fii puternic. Afară e îngrozitor de frig şi n-ai să rezişti la drum lung. Mănâncă, mănâncă!

Şi iepuraşul luă iar din bucatele lupului. Şi se îngrăşa, îngrăşa şi lupul tare se mai bucura.

-         Dar tu, lupule, nu mănânci nimic? întrebă nedumerit  Puf.

-         Ba da, cum să nu ? Dar mâncarea mea încă nu e gata. Încă un pic şi-mi voi pregăti ceva într-adevăr delicios! Dar tu mănâncă, iepuraşule!

Între timp, lupul  tot adăuga nişte zarzavaturi într-o oală al cărei conţinut începea să dea în clocot. Şi privea ...când la iepuraş, când la oala sa. Puf înţelese atunci ce mâncare delicioasă poftea lupul...Apoi se îngrozi şi mai tare când îşi dădu seama că acesta este acelaşi care dădea târcoale familiei lui de multă vreme!

Pe de altă parte, gândi iepuraşul, <<Nu-i chiar atât de rău! Lupul acesta locuieşte pe lângă casa mea, prin urmare mi-aş putea găsi părinţii şi fraţii. Dar cum să scap de aici?...>>

Zări pe o băncuţă o blană de miel şi, când lupul se întoarse să mestece în oala sa, o luă, o aranjă ca să semene cât de cât cu el şi o aşeză în locul lui. Şi exact în momentul în care apa din oală dădu în clocot făcând un zgomot asurzitor, o ţâşni pe uşa din spate şi de acolo, recunoscând drumul, alergă direct spre casă. Când lupul se întoarse, bucuros nevoie-mare să ia iepurele şi să-l facă ciorbă…ia-l de unde nu-i!

Fugi îndată după el, dar nu-l mai prinse şi rămase şi flămând, şi cu bucatele mâncate!