MENŢIUNE, revista ,,Aripi deschise"- Bacău, 2010 |
O călătorie neaşteptată
Era iarnă. Din văzduh cădeau încet fulgi mari acoperind pe rând întreaga întindere. Oriunde priveai totul era alb, iar casele păreau nişte prăjturi cu frişcă pierdute sub clăbucii albi de fum.
Ana era o fetiţă micuţă. Avea doi fraţi mai mari care plecaseră la derdeluş,iar ea privea tristă cu năsucul lipit de geam cum ceilalţi copii se jucau prin zăpadă.Pe ea nu a lăsat-o mama fiindcă era prea mică şi ar fi putut să se lovească,dar i-a promis că o va duce mai pe seară după ce îşi va termina din treburi.
Fetiţa era nerăbdătoare şi când mama ei era în bucătărie şi-a luat repede căciula,geaca, fularul şi tiptil-tiptil s-a îndreptat spre uşă. Şi-a luat săniuţa ce stătea cuminte într-un colţ şi repede fugi cu ea spre derdeluş.
Ajunsă acolo,i se făcu frică. Nu îndrăznea să coboare la vale. Totuşi, într-un târziu îşi făcu curaj. Se urcă pe sanie,îşi luă vânt, închise ochii parcă şi porni… Numai că săniuţa parcă prinse aripi şi în loc să o ia pe pârtie la vale se îndreptă spre cer.
Ana deschise ochii uimită. În jurul ei pluteau o mulţime de nori. Săniuţa se opri, micuţa coborî pe un nor pufos, se aşeză bucuroasă pe el şi parcă îi venea să doarmă acolo, insă plecă mai departe.
Ajunseră până la stele. De acolo de sus, de unde se afla, vedea jos mii de luminiţe strălucitoare care păreau un imens brad de Crăciun. Fetiţa a luat în mână o stea, a privit-o cu dragoste, apoi a aşezat-o în buzunarul de la piept şi şi-a zis că i-o va da mamei sale ca să o ierte că a plecat de acasă fără să îi spună.
Pe lângă ea a trecut bun stol de păsărele, iar una dintre ele i s-a aşezat pe umăr. A luat-o, a mângâiat-o şi i-a dat drumul. Locul ei era lângă celelalte păsări.
Săniuţa a dus-o pe fetiţă apoi într-un loc unde erau mii de jucării, în Ţara Jucăriilor.Micuţa nu ştia la ce să se uite mai întâi. Îi plăceau toate jucăriile,dar dintre toate şi-a ales o păpuşă cârlionţată, bucălată cu doi ochi mari, albaştri. A luat-o în braţe şi au pornit mai departe. Obosise de acum, aşa că săniuţa s-a îndreptat spre casă.
Aici, copila a zărit-o în prag pe mama ei care plângea şi o căuta.Când a văzut-o, mama a strâns-o tare-tare la piept, iar Ana a scos timid steluţa culeasă în călătoria ei şi i-a dăruit-o mamei…
( Oprea Amalia-Elena, clasa a IV-a A)
LOCUL II, revista ,,Aripi deschise"- Bacău, 2010 |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu